8 Mai 2020
Președintele
grupului parlamentar PRO MOLDOVA, Andrian Candu, a avut o discuție telefonică
cu E.S. Dereck J. Hogan, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în
Republica Moldova.
Părțile au făcut
un schimb de opinii legat de ultimele evoluții politice din Republica Moldova.
Andrian Candu a comunicat despre motivele lansării inițiativei de creare a unui
bloc anti-guvernamental. Potrivit lui, în situația dezastruoasă în care a fost
adusă țară de Guvernul controlat de președintele Igor Dodon, este nevoie
urgentă de instituire a unui executiv eficient, loial jurământului dat la
investire, care să asigure depășirea crizei social-economice în care am ajuns,
precum și să poată organiza alegeri prezidențiale libere și corecte.
Totodată,
Andrian Candu a atenționat asupra recidivelor guvernării în promovarea unor
acte neconstituționale care ascund scheme și interese de grup și vin să
prejudicieze interesul statului și al oamenilor.